Întâmplare nefericită în timpul unei conferințe de presă susținută de Agenția Națională de Sănătate din Danemarca. Șefa instituției, Tanja Erichsen, s-a prăbușit în fața jurnaliștilor.
Clipe de spaimă la o conferință de presă
Miercuri după-amiază, în timp ce reprezentanții Agenției Naționale de Sănătate din Danemarca susțineau o conferință de presă despre decizia de a nu mai utiliza vaccinul anti-covid produs de AstraZeneca, Tanja Erichsen, chiar șefa acelei instituții, a leșinat.
Conform presei din străinătate, incidentul a survenit în momentul în care Soren Brostrom, celălalt vorbitor, adresa întrebările venite din partea jurnaliștilor. Aflată la pupitrul alăturat, Tanja Erichsen a leșinat din senin. Tot momentul a fost filmat și transmis live de către televiziunile locale.
A fost dusă la spital pentru investigații
Primul care i-a acordat îngrijiri medicale a fost chiar colegul său, Soren Brostrom. Ulterior, șefa instituției a fost transportată către spital pentru a i se face mai multe investigații medicale.
Din fericire, câteva ore mai târziu, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale de Sănătate din Danemarca a anunțat că Tanja Erichsen este în afara oricărui pericol.
Important de știut este și că Danemarca este prima țară din Europa care a anunțat că va renunța în totalitate la administrarea vaccinului anti-covid produs de AstraZeneca. Ca urmare a acestei decizii, 2,4 milioane de doze vor fi retrase de pe piață, fără notificare prealabilă.
Potrivit autoritățile daneze, 150.000 de oameni s-au vaccinat deja cu AstraZeneca în țara lor. Ca urmare a reacțiilor adverse, vor primi alt vaccine la rapel.