Calendar ortodox 7 noiembrie 2026. Sfinții 33 de Mucenici din Melitina și Moșii de toamnă, în aceeași zi
Afecțiunile care pot duce la retragerea permisului de conducere. Ce reguli se aplică din 6 noiembrie 2026
Taxe mai mici pe salariul minim în 2027. Angajații ar putea primi mai mulți bani în mână, fără majorarea salariului brut
Doliu la ISU Timiș! Un pompier de doar 49 de ani s-a stins din viață după o luptă grea cu boala. Colegii sunt îndurerați
Romică Țociu și Gheorghe Gheorghiu, la dans cu fiicele lor. Daria a intrat la o facultate grea, Andra are propria afacere în SUA
Îți mai aduci aminte de Hürrem din „Suleyman Magnificul”? Dezvăluirea neașteptată făcută de Meryem Uzerli, la ani buni după succesul serialului
Eli Lăslean are cancer la sân. Designerul care a îmbrăcat prime doamne: „Îmi este teamă. În fața mea se află cea mai grea luptă, pentru viață”
Cine este Elena Simonis, soția lui Alfred Simonis. Cei doi au atras atenția întegii țării prin botezul pe care l-au făcut la Timișoara
La noapte se deschid cerurile. Tradiția veche din ajunul Moșilor de toamnă și ce se spune despre sufletele morților
Românii care și-au închis balcoanele scapă de impozitul dublu! Ce prevede noul ordin al ministrului Dezvoltării și cine beneficiază de măsură
Top 10 filme Netflix România în noiembrie 2026. Thrillerul care a cucerit publicul și a ajuns pe primul loc. Ce producții merită văzute
Două zodii au parte de o bucurie uriașă în weekend. Visul pe care îl poartă de ani de zile începe să se împlinească
Duminică se deschide un portal al norocului pentru o singură zodie! Urmează 3 ani de belșug, iubire și împliniri. Viața acestor nativi se poate schimba radical
Trei zodii încep ziua de sâmbătă cu o cumpănă. Pe 7 noiembrie 2026, o veste neașteptată le poate da toate planurile peste cap
Horoscop Urania 7–13 noiembrie 2026. Venus și Mercur retrograde aduc o săptămână complicată pentru zodii. Apar tensiuni, răsturnări de situație și decizii importante
E doliu în fotbalul spaniol. A murit fotbalistul care a fost grav accidentat pe teren cu o seară înainte
E doliu în sportul mondial. A murit campioana olimpică Ciara Mageean. Avea doar 34 de ani și se căsătorise cu trei săptămâni înainte de tragedie
Strigătul de durere al lui Cornel Dinu. „Procurorul” își vindă vila din Sinaia ca să-i achite datoria lui Țălnar. Scandal uriaș între cei doi dinamoviști
Denisa Tănase își plănuiește nunta în mare secret! Lista invitaților va fi extrem de restrânsă03.06.2021, 9:25
Dani Oțil și-a enervat mama chiar în ziua nunții lui! Care a fost motivul: ”M-a certat rău”19.05.2021, 14:18
EXCLUSIV Cum se înțelege fiica Ioanei Ginghină cu Cristi Pitulice, iubitul mamei sale? Cum vede Ruxi ideea că actrița se va recăsători18.05.2021, 8:14
Cât a fost darul, la nunta lui Dani Oțil. Invitații au fost nevoiți să ofere bani grei17.05.2021, 13:02
Cleopatra Stratan și Edward Sanda își vor uni destinele în această vară. Unde își vor petrece luna de miere17.05.2021, 11:24
Pavel Bartoș a întârziat la propria nuntă! Iată care este motivul: ”Preotul credea că nu mai are loc”10.05.2021, 18:17
Dani Oțil, pus în dificultate! A ieșit din cameră când a auzit întrebarea pusă de logodnica lui10.05.2021, 14:34
O tânără de 25 de ani s-a căsătorit cu un bărbat de 70, dar în noaptea nunții a aflat adevărul! ”Divorț. Imediat!”28.04.2021, 21:48
Zi mare pentru Larisa Drăgulescu! Fosta soție a gimnastului Marian Drăgulescu se căsătorește24.04.2021, 15:31
Cleopatra Stratan, despre nunta cu Edward Sanda. Cei doi îndrăgostiți vor sărbători Paștele la Chișinău15.04.2021, 14:14
O mireasă de 54 de ani nu poate renunța la rochia de mireasă! O poartă încontinuu din ziua nunții11.04.2021, 14:42
O tânără s-a căsătorit cu o păpușă zombie. Cine a participat la ceremonia de nuntă FOTO10.04.2021, 16:52
A divorțat la scurt timp după nuntă. Mirele a fost „speriat” de cea care i-a devenit soție09.04.2021, 22:45