Calendar ortodox 7 noiembrie 2026. Sfinții 33 de Mucenici din Melitina și Moșii de toamnă, în aceeași zi
Afecțiunile care pot duce la retragerea permisului de conducere. Ce reguli se aplică din 6 noiembrie 2026
Taxe mai mici pe salariul minim în 2027. Angajații ar putea primi mai mulți bani în mână, fără majorarea salariului brut
Doliu la ISU Timiș! Un pompier de doar 49 de ani s-a stins din viață după o luptă grea cu boala. Colegii sunt îndurerați
Îți mai aduci aminte de Hürrem din „Suleyman Magnificul”? Dezvăluirea neașteptată făcută de Meryem Uzerli, la ani buni după succesul serialului
Eli Lăslean are cancer la sân. Designerul care a îmbrăcat prime doamne: „Îmi este teamă. În fața mea se află cea mai grea luptă, pentru viață”
Gemenii Graur, despre lipsurile din copilărie. „Vedeam copii că merg în tabere și voiam și noi să mergem”
Cine este Elena Simonis, soția lui Alfred Simonis. Cei doi au atras atenția întegii țării prin botezul pe care l-au făcut la Timișoara
La noapte se deschid cerurile. Tradiția veche din ajunul Moșilor de toamnă și ce se spune despre sufletele morților
Românii care și-au închis balcoanele scapă de impozitul dublu! Ce prevede noul ordin al ministrului Dezvoltării și cine beneficiază de măsură
Top 10 filme Netflix România în noiembrie 2026. Thrillerul care a cucerit publicul și a ajuns pe primul loc. Ce producții merită văzute
Duminică se deschide un portal al norocului pentru o singură zodie! Urmează 3 ani de belșug, iubire și împliniri. Viața acestor nativi se poate schimba radical
Trei zodii încep ziua de sâmbătă cu o cumpănă. Pe 7 noiembrie 2026, o veste neașteptată le poate da toate planurile peste cap
Horoscop Urania 7–13 noiembrie 2026. Venus și Mercur retrograde aduc o săptămână complicată pentru zodii. Apar tensiuni, răsturnări de situație și decizii importante
Bărbatul din zodiac care pune iubirea înaintea banilor. Își dorește un suflet alături, nu o parteneră cu averi
E doliu în fotbalul spaniol. A murit fotbalistul care a fost grav accidentat pe teren cu o seară înainte
E doliu în sportul mondial. A murit campioana olimpică Ciara Mageean. Avea doar 34 de ani și se căsătorise cu trei săptămâni înainte de tragedie
Strigătul de durere al lui Cornel Dinu. „Procurorul” își vindă vila din Sinaia ca să-i achite datoria lui Țălnar. Scandal uriaș între cei doi dinamoviști
Ce au descoperit medicii legiști în organismul lui Matthew Perry. Primele rezultate au fost făcute publice 01.11.2023, 18:40
Doliu în lumea filmului. Un actor iubit de oamenii din întreaga lume s-a stins la 90 de ani26.09.2023, 9:15
Lacrimile din spatele unui chip mereu vesel. Ștefan Mihăilescu-Brăila a făcut mii de oameni să râdă, dar a murit singur și uitat de lume, abandonat pe un pat de spital08.09.2023, 16:04
A murit Austin Majors, starul din NYPD Blue. Avea doar 27 de ani și ajunsese pe străzi14.02.2023, 9:29
Victor Rebengiuc, anunț dramatic la 90 de ani. Actorul a vrut să se afle de la el: „Nu mă mai țin puterile!”10.02.2023, 16:17
Ce s-a ales de Dorel Vișan, la 85 de ani. Actorul locuiește singur, uitat de lume: „Nu am cui da un telefon!”09.02.2023, 14:46
Tragedie în lumea teatrului! Actorul Ștefan Bouroșu a fost găsit fără viață, cu mâinile legate, în propria casă23.01.2023, 17:12
Florin Busuioc, despre sfârșitul carierei sale: „Mi s-ar părea normal să sfârșesc ori pe scenă, ori pe podiumul de la «Vreme»”29.08.2022, 20:11